• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă meteo în vigoare: Ploi torențiale, vânt puternic şi grindină în 12 județe

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Meteorologii anunță ploi torențiale și grindină în 12 județe. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 10 mai, o alertă cu Cod Galben, valabilă în intervalul 10 mai, ora 13 – 10 mai, ora 21.

    Conform ANM, în intervalul menționat, în Banat, Crişana, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină.

    În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp.

    Meteorologii precizează că astfel de fenomene se vor înregistrat pe arii restrânse şi în restul teritoriului, cu precădere în sud-est şi în centru.

    Harta ANM cu județele aflate sub alertă de Cod Galben

    Judeţele aflate sub atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu, Sălaj, Timiş şi Vâlcea.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!