• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agricultorii români folosesc de 5 ori mai puţine îngrăşăminte la hectar decât fermierii din alte state UE – UPDATE

    agrointeligenta.ro -

    România are o productivitate agricolă mai mică decât multe ţări din UE şi pentru că foloseşte mai puţine îngrăşăminte la hectar, ceea ce reprezintă o grijă mai mare pentru mediu, a declarat astăzi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    Constantin a apreciat că în România există un potenţial de creştere, dar, în egală măsură, există o grijă pentru mediul înconjurător.

    „Ne preocupăm şi de mediul înconjurător, dar avem nevoie de investiţii foarte mari în agricultură pentru a ajunge la o medie de productivitate asa cum întâlnim în alte state europene”, a afirmat Constantin.

    „Şi gradul de utilizare a îngrăşămintelor a dus, probabil, la aceste diferenţe de producţie. În România, totalul de îngrăşăminte este de 46 de kilograme la hectar. Marea Britanie are un nivel de utilizare a îngrăşămintelor de 250 kg/ha, Germania de 211 kg/ha, Grecia de 153 kg/ha, SUA de 120 kg/ha, Austria de 108 kg/ha, Ungaria de 97 kg/ha şi Cehia de 95 kg/ha”, a mai spus ministrul, citat de Agerpres.

    Daniel Constantin a explicat că nivelul subvenţiilor din România este mai mic decât în alte state membre pentru că în momentul în care s-au facut negocierile pentru subvenţii, în anii 2002-2003, producţia medie la hectar în România era la 2,6 tone la hectar, în timp ce în alte state din Europa era de 4-5 tone la hectar, la anumite culturi.

    Pesticidele cu neonicotinoide, absolut necesare

    În cadrul aceluiaşi eveniment la care a luat parte, ministrul agriculturii a declarat şi că pesticidele cu neonicotinoide sunt absolut necesare în tratarea seminţelor, iar interzicerea acestora în 2013 dăunează foarte mult producţiei agricole din România. „Putem să ne mentinem pe primul loc la floarea soarelui şi pe doi la porumb dacă vom reuşi să nu mai fie interzise anumite substanţe care folosesc neonicotinoide. Ele sunt absolut necesare în tratarea seminţelor. Faptul ca în 2013 ele au fost interzise dăunează foarte mult producţiei din România, daca nu vom obţine acea perioadă de derograre de 120 de zile, asa cum împreună cu mediul privat am încercat să convingem Comisia Europeană”, a aratat ministrul. El a afirmat că, fara astfel de tratamente, producţia agricolă a ţărilor din Europa de Est va fi afectată.


    Te-ar mai putea interesa

    Situație fără precedent în oierit. Nicolae Cioranu: Centrele de colectare sunt goale, cumpără animale doar când au contracte ”Bătaie” la o licitație organizată pentru un tractor U650 fabricat în 2005 Președintele Nicușor Dan a promulgat o lege pentru fermieri. Noile reguli, în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Comisia Europeană a aprobat subvenția de 3.000 euro/hectar pentru fermierii români Ministrul Agriculturii caută soluții pentru fermierii care au proiecte eligibile la AFIR, dar fără finanțare Avans APIA 2025. Cuantumurile pe hectar și animale au fost publicate în Monitorul Oficial