• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fabrică de lapte – distrusă de flăcări. Incendiul a pornit de la o scânteie!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fabrică de prelucrare a laptelui, arsă într-un incendiu provocat de o scânteie. În incendiu au ars acoperișul clădirii, construit din lemn și acoperit cu șindrilă (draniță), pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați și s-au degradat elemente de tâmplărie și pereții de la nivelul parterului.

    Incendiul s-a produs luni seara la clădirea unei societăți comerciale cu profil de prelucrare a laptelui din localitatea Șaru Dornei, județul Suceava. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei provenite din coșul de fum fără dispozitiv (sită) parascântei, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

    Conform sursei citate, la sosirea echipajelor ardea generalizat acoperișul secției de prelucrare a laptelui (P+M) cu pericol de propagare la construcțiile învecinate. Au ars acoperișul clădirii, construit din lemn și acoperit cu șindrilă (draniță), pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. S-au degradat elemente de tâmplărie și pereții de la nivelul parterului.

    Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcțiile învecinate.

    Făbricuța este afacerea a doi gospodari din Șaru Dornei, care se axează pe produse tradiționale, realizate după tehnica tradițională. Ferma este cunoscută mai ales pentru producerea șvaițerului, cu un proces de maturare de la 3 la 6 luni. Unitatea vinde atât în zona Dornei, cât și prin țară. Produsele sunt căutate pentru că se respectă o rețetă tradițională. Este vorba de unitatea care produce sub sigla ”Ținutul Călimanilor”.

    Primarul comunei Șaru Dornei, Ioan Cătălin Iordache, a arătat că este vorba de un adevărat circuit asigurat de această unitate, care colectează lapte de la crescătorii de vaci și aprovizionează cu produse tradiționale pensiunile din zonă. ”Este un lanț important, turiștii care vin în zonă caută aceste produse, sperăm ca pagubele să poată fi acoperite”, a transmis primarul.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!