• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul rus al Agriculturii estimează că recolta de cereale pe anul 2022 va ajunge la 123 milioane de tone

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Recolta de cereale din Federația Rusă ar putea ajunge anul acesta la aproximativ 123 de milioane de tone, a declarat joi ministrul rus al Agriculturii, Dmitri Patrușev, în cadrul unei ședințe guvernamentale, la care a participat și președintele Rusiei, informează agenția de știri Interfax.

    Spre comparație, recolta de cereale pe anul precedent s-a ridicat la 121,4 milioane de tone.

    ”Ne așteptăm ca recolta de cereale să fie de aproximativ 123 milioane de tone, de semințe oleaginoase – 22,6 milioane de tone, de sfeclă de zahăr – 41,5 milioane de tone, cartofi în sectorul organizat – 6,8 milioane de tone, legume în sectorul organizat – 5,2 milioane de tone”, a afirmat Patrușev.

    Vorbind despre perspectivele sectorului zootehnic, ministrul a afirmat că, potrivit estimărilor preliminare privind anul 2022, producția de carne va fi de aproximativ 16 milioane de tone, lapte – 32,5 milioane de tone. Adică ușor mai mare decât anul trecut, a indicat oficialul.

    Potrivit acestuia, estimările privind producția de resurse biologice acvatice pentru 2022 depășește 5,1 milioane de tone, iar producția de acvacultură – aproximativ 387.000 de tone. „Este, de asemenea, mai mult decât cu un an mai devreme”, a adăugat el.

    Ministrul Agriculturii a indicat că întreprinderile din industria de prelucrare continuă să lucreze continuu. Indicele de producție al industriei alimentare și de prelucrare, conform previziunilor pe anul acesta, va fi de 101%, iar în cazul producției de băuturi – 102%.

    ”Securitatea alimentară a țării noastre este asigurată. Rusia își acoperă în totalitate propriile nevoi pentru toate tipurile majore de produse. În plus, suntem pregătiți să ne îndeplinim în continuare obligațiile de export”, a subliniat Patrușev.


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!