• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Au început plățile pentru tinerii și micii fermieri!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Au început în mod oficial plățile pentru tinerii fermierii și micii fermieri! Aceștia beneficiază, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de fonduri europene în valoare de peste 12 milioane de euro. Astfel, AFIR anunță demararea efectuării plăților în conturile a 499 de beneficiari ai submăsurilor 6.1 și 6.3 din PNDR 2020.

    Astfel, începând din 28 februarie peste 12 milioane euro au ajuns efectiv în conturile a 276 tineri fermieri beneficiari ai submăsurii 6.1 -Instalarea tinerilor fermieri și a 223 fermieri care au accesat fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici – submăsura 6.3.

    „Tinerii și micii fermieri sunt cei care au cea mai mare nevoie de capital în agricultură, iar faptul că vor primi acești bani în pragul primăverii reprezintă un sprijin foarte important pentru consolidarea exploatațiilor lor și pregătirea pentru un an agricol care se anunță plin de provocări. Sunt alături de tinerii care se îndreaptă către agricultură sau doresc să își dezvolte exploatațiile agricole. La nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale elaborăm un set complet de politici publice, pentru a le oferi oportunități concrete de dezvoltare” a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

    Plățile efectuate de AFIR sunt realizate în baza contractelor încheiate de beneficiari cu Agenția la finalul anului 2021.

    Finanțarea pentru cei care se instalează pentru prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani și poate ajunge până la 70.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output) și de includerea în Planul de afaceri a operațiunilor de condiționare – procesare sau agricultura ecologică.

    Pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!