• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ITC Seeds, compania cu peste 40 de soiuri și hribrizi. Inclusiv, muștar, năut și mazăre

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Poveștile de succes în agricultură se nasc în timp, atât în cazul fermierilor, cât și în cazul companiilor care le aduc acestora toate input-urile necesare pentru anii agricoli spectaculoși. Din rezultatele obținute la recoltat, dar și din încrederea oferită de fermieri a crescut ITC Seeds, care a ajuns la o vârstă venerabilă.

    ITC Seeds a împlinit 30 de ani de existență, 30 de ani în care a dus mai departe misiunea inițială, aceea de a construi parteneriate de durată cu fermierii pentru un beneficiu reciproc. Aceste relații nu pot fi consolidate decât prin produse de calitate și prin comunicare continuă, iar portofoliul ITC este unul din care agricultorii din țara noastră au ce alege, indiferent de culturile pe care le înființează.

    Prețurile competitive și performanțele atinse de soiurile și hibrizii ITC sunt alte două atuuri ale companiei. „Deși am început mai întâi cu vânzări numai pe piața externă, încet, încet ne-am dezvoltat un portofoliu, inclusiv din propriul nostru domeniu de cercetare, pentru că avem o mică parte de cercetare. Sunt foarte multe cereri din partea fermierilor de soiuri, indiferent de cultură, care să fie adaptate climei noastre și solurilor noastre”, a explicat Beatrice Tavares, administrator ITC Seeds.

    Portofoliul ITC Seeds este structurat pe semințe pentru culturile de toamnă și pentru cele de primăvară. Din prima categorie se disting soiurile de grâu, rapiță, mazăre de toamnă. De altfel, mazărea reprezintă o surpriză plăcută pentru ITC, cererile fiind impresionante. În cea de-a doua categorie intră orzoaica, soia, grâul, porumbul, floarea-soarelui, dar și culturi îndrăznețe, cum ar fi năutul și muștarul.

    „În 2021 am introdus în portofoliu năutul Flamenco, l-am ales pentru că este potrivit climei noastre, mai ales pe partea de sud, unde avem condiții de secetă severă și de arșiță. Fermierul va obține un preț mai mare, dacă bobul va fi de o culoare mai deschisă și de un calibru mai mare. Flamenco are aceste două calități”, a completat Beatrice Tavares.

    Și noutățile ITC pentru fermieri nu se opresc aici. 2022 va aduce în testarea soiuri de triticale de primăvară, o noutate pentru România. Pe ce mai mizează ITC pentru anul următor? Grâul de primăvară Jarissa este o opțiune serioasă pentru fermierii care au avut probleme cu rapița, în special pentru că oferă producții de peste 5 tone; orzoica Liberta a avut un record de productie in 2020 cu 7.8 tone/ha. Deoarece are un necesar de îngrășământ redus, mazărea va fi atractivă în 2022.

    ITC Seeds oferă spre multiplicare și o gamă largă de varietăți pentru culturi precum porumbul, muștarul, ovăzul, lucerna, rapița furajeră și măzărichea. Toate detaliile despre acest program, dar și despre întreg portofoliul creat pentru fermieri pot fi găsite pe www.itcseeds.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!