• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tânăr Fermier: Vârsta între 35 și 40 de ani, cu studii sau competențe adecvate!

    agrointeligenta.ro

    Noua Politică Agricolă Comună vine cu schimbări în ceea ce privește definiția ”tânărului fermier”. Acesta trebuie nu doar să fie instalat șef de exploatație, ci și să îndeplinească anumite criterii de vârstă și de competențe.

    Conform Regulamentului UE 2021/2115, publicat luni, 6 decembrie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, definiția „tânărului fermier” este prevăzută astfel încât să includă:

    – o limită superioară de vârstă stabilită între 35 și 40 de ani;

    – condițiile pentru a fi „șeful exploatației”;

    – formarea sau competențele adecvate necesare, astfel cum sunt stabilite de statele membre.

    În premieră, statele membre pot decide să coboare limita de vârstă de la 40 de ani până la 35 de ani, însă este puțin probabil ca pragul să fie modificat de țări, având în vedere că îmbătrânirea populației este o problemă la nivelul UE.

    Conform Regulamentului UE menționat, noile reguli se vor aplica pentru finanțările europene din perioada 2023-2027.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!