• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrointeligența – Republica Moldova, un proiect media pentru frații fermieri din stânga Prutului, lansat oficial de Ziua Națională a României!

    agrointeligenta.ro

    Agrointeligența, liderul presei agricole din România, conform audienței măsurate oficial pe toate tipurile de media (online, tv, print), anunță lansarea oficială a celui mai nou proiect media al său – MD.agrointel.ro, o platformă de comunicare și informare profesională dedicată fermierilor din Republica Moldova.

    Astăzi, 1 Decembrie, Ziua Națională a României, Agrointeligența va difuza un interviu video cu ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Viorel Gherciu.

    MD.agrointel.ro va furniza conținut jurnalistic personalizat și dedicat agriculturii din Republica Moldova, în același format atractiv, cu utilitate maximă și de impact, cu care Agrointeligența și-a obișnuit cititorii săi. În acest moment, Agrointel.ro deține o cotă de piață de 70% din totalul cititorilor interesați de informații agricole. De asemenea, MD.agrointel.ro va beneficia de o declinare personalizată în social-media: pagina de Facebook Agrointeligența-Republica Moldova (facebook.com/agrointelMD).

    La proiectul MD.agrointel.ro lucrează deja doi jurnaliști Agrointeligența și o echipă online-tv dedicată (reporter și cameraman) care lunar se va deplasa în Republica Moldova și va realiza conținut video exclusiv. Agrointeligența – Republica Moldova va avea o ofertă personalizată pentru companiile de agribusiness care își desfășoară activitatea pe ambele maluri ale Prutului cât și celor care își derulează afacerile exclusiv în Republica Moldova.

    „Rămânem cu picioarele pe pământ, știind responsabilitatea pe care o avem ca lideri, iată, ai presei agricole dedicată tuturor românilor. Unirea Basarabiei cu România se sărbătorește, într-adevăr, pe 27 martie dar credem că Ziua Națională a României, ziua în care s-a realizat România Mare, este cel mai bun moment pentru a lansa acest proiect, Agrointeligența – Republica Moldova. Vreau să le transmit fraților fermieri din stânga Prutului că suntem 100% alături de ei, îi vom informa și îi vom susține la fel cum o facem și cu fermierii din România. Cu toții, toți fermierii care simt și vorbesc românește, pot conta pe mine și pe echipa noastră de la Agrointeligența. Așa cum fermierii cetățeni români, de etnie maghiară, pot conta pe noi, pentru ei am construit proiectul în limba maghiară hirek.agrointel.ro, lansat la începutul acestui an. Ne luptăm pentru drepturile tuturor fermierilor care își desfășoară activitatea în granițele României Mari, care au fost trasate prin Marea Unire. Doamne ajută!”, a spus Vlad Macovei, fondatorul Agrointeligența și președinte al Asociației Forța Fermierilor.

    Agrointeligența este membru fondator al Asociației Forța Fermierilor, cea mai dinamică organizație a mediului asociativ agricol din România. Având sloganul „Punem agricultura în ofensivă”, Asociația Forța Fermierilor realizează cu succes o reprezentare a intereselor tuturor categoriilor de fermieri din România, indiferent de localizarea fermei, de mărimea acesteia sau de sectorul de activitate. Asociația Forța Fermierilor a oferit suport unui grup de inițiativă a unor fermieri din Republica Moldova pentru constituirea unei organizații cu același nume, care să îi reprezinte pe agricultorii din stânga Prutului.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!