• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Daniel Constantin: România, printre primele cinci ţări care au transmis la Bruxelles noul PNDR

    agrointeligenta.ro

    România se numără printre primele cinci state care au transmis la Bruxelles o primă formă a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, a anunţat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.

    „PNDR 2014-2020 se află într-o fază avansată, dacă mă raportez și la celelalte state europene, dar și la celelalte programe pe care le avem la nivel național și trebuie să vă spun că România, Ministerul Agriculturii, deja a transmis, informal, acest program către forurile europene. Suntem între primele cinci state care au făcut acest lucru și este un lucru care arată că instituțiile țării, care lucrează cu fonduri europene, din Ministerul Agriculturii, și-au făcut treaba”, a declarat, potrivit Agerpres, vicepremierul Daniel Constantin în cadrul conferinţei regionale de prezentare a noului PNDR la Galaţi.

    Vicepremierul Constantin a precizat că PNDR 2014-2020 este un program simplificat față de cele care au existat până acum, cu fonduri importante ,”dar nu suficiente, deci a trebuit să ne concentrăm exact pe cercetările pe care noi le-am făcut în piață”.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!