• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Carnea de miel la preț record în Irlanda – 7 euro pe kilogram!

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Carnea de miel, din ce în ce mai scumpă! Prețul cărnii de miel a ajuns în Irlanda la 7 euro pe kilogram, iar săptămâna aceasta, abatoarele din această țară vor continua să crească suplimentar prețurile.

    Potrivit agriland.ie, săptămâna trecută prețul cărnii de miel a crescut cu 30 de eurocenți pe kilogram față de săptămâna precedentă, iar acum a ajuns la 7 euro pe kilogram.

    În cursul weekendului prețurile la carnea de miel au urcat semnificativ. Astfel, un abator a afișat vineri seara, pentru ziua de luni, un preț de 6,70 euro pe kilogram, plus un bonus de asigurare a calității (QA) de 10 eurocenți pe kilogram. Luni dimineață – 8 noiembrie, prețul a crescut la 6,90 euro pe kilogram, plus un bonus QA de 10 eurocenți – adică o creștere de 20 de eurocenți pe kilogram în doar două zile.

    Reprezentantul Asociației Irlandeze a Crescătorilor de Bovine și Ovine (ICSA), Sean McNamara, a confirmat că prețul cărnii de miel a ajuns la 7 euro pe kilogram.

    ”După multe discuții în ultimele săptămâni, mieii se vând acum 7 euro/kg în abatoare. Chiar și cu 7,10 euro/kg. Abatoarele se luptă să se aprovizioneze cu miei pentru că pur și simplu nu există în piață”, a adăugat Sean McNamara.

    Și la târgul de animale Mountbellew Mart a fost, sâmbătă – 6 noiembrie, o ofertă limitată de miei, astfel că există o competiție strânsă între reprezentanții abatoarelor.

    Fermierii irlandezi sunt acum într-o poziție bună în ceea ce privește comercializarea mieilor, având în vedere prețurile mari oferite la abatoare și un comerț competitiv.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!