• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un bărbat a fost omorât de un taur furios! Teribilul incident – astăzi, la o fermă din Sibiu!

    agrointeligenta.ro

    Un bărbat a fost găsit mort într-o fermă localizată în județul Sibiu. Se pare că omul a fost omorât de un taur, iar incidentul s-a petrecut în această după-amiază, polițiștii demarând deja cercetări pentru ucidere din culpă.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, astăzi, joi – 7 septembrie, în jurul orei 17:00, o persoană a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că într-un țarc din incinta unei ferme de pe raza municipiului Sibiu (Drodlef), se află un bărbat decedat.

    La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Sibiu, medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu.

    „Din primele cercetări efectuate de către polițiști, precum și din examinarea sumară a cadavrului realizată de către medicul legist a rezultat faptul că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din orașul Ocna Sibiului, angajat al fermei, ar fi fost atacat de una dintre bovinele din țarc, rănile suferite provocându-i decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs acest incident”, a transmis Elena Welter, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!