• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un tânăr întors acasă din Danemarca și-a făcut propria fermă cu 5 vaci și 5 hectare de porumb!

    agrointeligenta.ro

    Cinci vaci de lapte și cinci hectare de porumb. Aceasta este ferma cu care un tânăr întors acasă din străinătate a decis să pornească la drum în agricultură. Nu s-a lăsat descurajat de birocrație și a reușit să acceseze fonduri europene urmând sa primească 40.000 de euro pentru a-și dezvolta exploatația.

    Ionuț Vasile Gânțu are 37 de ani, este din județul Iași și în ultimii 10 ani a lucrat afară, în Danemarca, la ferme de nurci. Nu mai vrea să plece în străinătate deoarece și-a deschis propria afacere, iar acum este fermier cu acte în regulă.

    „E diferit față de alte ferme. Mă ocupam de nurci, de la împerecheat până la omorât. Prin luna martie le împerecheam, nășteau după 6 luni și apoi le sacrificam. Acolo, statul se ocupa de vânzarea producției. Am plecat un sezon și apoi m-am dus pe termen mai lung pentru că patronul a avut încredere în mine și a văzut că mă descurc”, spune tânărul fermier din comuna Andrieșeni, Iași.

    Ieșeanul a revenit în țară în anul 2020. Nu era decis dacă ar fi mai bine să plece înapoi sau să rămână. A decis să depună proiectul în submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, componenta diaspora, prin care va primi 40.000 de euro. Acesta spune că s-au mai schimbat puțin lucrurile în privința birocrației din țară.

    „În Danemarca se face totul online. Aici au început să facă totul cu semnătură electronică și e o schimbare bună. Aici am făcut ceva drumuri, am stat vreo săptămână prin fața primăriei, nu m-am lăsat păgubaș, pentru că am vrut să iau banii. Vreau să fac fermă de vaci mai mare și să-mi iau utilaj agricol. Am 5 vaci și vând laptele la un procesator, la Șipote, dar vreau să măresc ferma. Trebuie mai mult pământ dacă am fermă mai mare, pentru că trebuie să hrănesc animalele”, mai spune fermierul din Iași.

    Cel mai mare ajutor pentru bărbat sunt soția și cei doi copii, care îl ajută la fermă în treburile de zi cu zi.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!