• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin, mesaje importante privind reducerea TVA la carne: Nu mai devreme de septembrie 2014 și doar dacă încasările din TVA redus la pâine le egalează pe cele anterioare

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    Vicepremierul Daniel Constantin a avut astăzi cea mai tranșantă declarație cu privire la posibilitatea reducerii TVA la carne. Mesajele, extrem de interesante și importante, au fost transmise în cadrul unei intervenții la România TV.

    ”Avem în intenție să trecem la pasul următor. Vom face o evaluare în iulie-august. Dacă țintele pe care le-am vizat la reducerea TVA la pâine vor fi atinse, atunci putem merge mai departe. Există inclusiv posibilitatea să reducem TVA atât la carne cât și la legume-fructe, dar repet, depindem de rezultatele la pâine. Dacă încasările după reducerea TVA vor fi egale cu cele dinainte, atunci putem vorbi de un succes și putem trece la următoarea etapă” a spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

    Ministrul Constantin a recomandat prudență, a recunoscut că există presiuni și a acuzat un joc politic.
    ”Este o politizare excesivă a temei. Am văzut inițiativa liberalilor din Parlament. Cred că mai era mai bine ca ei să rămână în Guvern și să facă reducerea TVA. Mai știu că există o presiune mare și din partea industriei. Eu însă rămân la poziția mea și recomand prudență” a precizat Daniel Constantin

    Conform informațiilor furnizate de ministrul Agriculturii, evaziunea în domeniul producției de carne este de 40-50%.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara