• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Despăgubirile ”restante” de secetă, pe lista finanțărilor la rectificarea bugetară!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii ar putea primi despăgubiri pentru seceta instalată în primăvara lui 2020 în culturile agricole. Adrian Oros, ministrul agriculturii afirmă că la rectificarea bugetară ”speră” că banii vor fi alocați și vor ajunge la fermieri.

    ”Anul trecut am dat 830 de milioane lei pentru secetă, despăgubind culturile instalate în toamna lui 2019. Pentru culturile instalate în primăvara lui 2020 nu am avut bani la dispoziție în buget. Speranța mea ca și a fermierilor este ca la rectificarea de buget să obținem sume prin care să facem aceste despăgubiri”, a transmis Oros săptămâna trecută, pe 13 iulie, în cadrul unei conferințe de presă.

    Acesta a spus că în prezent MADR fundamentează propunerile pentru sumele ce vor fi cerute la rectificare.

    ”Acum o fundamentăm pentru că este vorba și despre suma pe care o cerem pentru despăgubiri, completarea ANT-urilor și registrele pentru ameliorare. De asemenea avem trimestrul II motorină. Acum fundamentăm suma pe care o cerem, fiecare cifră va fi foarte bine fundamentată de către departamentele de politici agricole”, a mai spus Oros.

    Din datele MADR ar fi vorba despre 1,2 milioane hectare afectate, unde va fi nevoie de peste un miliard de lei. Tema despăgubirilor pentru secetă a fost intens discutată de fermieri și a făcut chiar obiectul unor pichetări ale MADR, din partea producătorilor agricoli din Asociația Forța Fermierilor (AFF).


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia