• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA – controale cu recoltare de probe pentru combaterea fraudelor cu miere de albine

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Verificări la mierea de albine. Președintele ANSVSA, Robert Chioveanu, a anunțat că inspectorii autorității au derulat o serie de controale la apicultori, acestea constând și în recoltarea de probe pentru a evita combaterea de fraude alimentare în domeniul mierii de albine.

    ”Dacă vorbim despre controalele tematice care s-au efectuat de la începutul anului aș aminti și de o serie de verificări de combatere a fraudei alimentare din domeniul mierii de albine. Și aici am comunicat acordul de a participa alături de Germania, Polonia, Spania și Italia la Programul de prevenire și combatere a fraudelor alimentare din domeniul mierii de albine”, a anunțat Chioveanu în cadrul unei conferințe care a avut loc marți, 6 iulie.

    Șeful ANSVSA a subliniat că verificările s-au realizat și prin colectarea de probe luate din miere pentru analiza în laborator. ”Și cu această ocazie am intensificat verificările atât prin recoltare de probe cât și prin controale la prevenirea și combaterea de fraude alimentare în domeniul mierii de albine. Toate aceste controale le vom desfășura până la sfârșitul anului, bineînțeles cu respectarea programului stabilit și a frecvenței verificărilor”, a mai spus șeful ANSVSA.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”