• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tânăr de 21 de ani – decedat după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Accident grav în care victima – un tânăr de numai 21 de ani, a decedat după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea. Tragedia s-a petrecut, vineri seara – 4 iunie, în satul Inceşti, din comuna Ceica, județul Bihor.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău, evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 19:50, când tânărul Ionuţ Bala se afla la volanul unui tractor agricol, care avea şi o remorcă neînregistrată.

    Tânărul a pierdut controlul utilajului, într-o curbă la dreapta pe drumul comunal 193, iar vehiculul a ieşit în decor, pe partea stângă a direcţiei de mers. Tractorul s-a răsturnat şi a acroşat un copac.

    Izbitura a fost atât de violentă încât băiatul a fost proiectat din vehicul la 10 metri distanţă şi n-a mai putut fi salvat de echipajele SMURD care au ajuns la faţa locului.

    ”Conducătorul tractorului a suferit leziuni care i-au provocat decesul”, a mai declarat Ioana Lascău.

    Imagini de la locul tragediei postate pe internet confirmă faptul că evenimentul rutier a fost unul cu urmări foarte grave, iar cunoscuții își arată regretul pentru decesul tânărului pe paginile de socializare.

    Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Beiuş care vor să lămurească cu exactitate cum s-a produs accidentul.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!