• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea pentru interzicerea uciderii puilor de găină de sex masculin – în vigoare din 1 ianuarie 2022, în Germania

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Guvernul federal german a adoptat o legislaţie care interzice uciderea în masă a puilor de sex masculin începând cu 1 ianuarie 2022. Astfel, Germania este prima țară care interzice uciderea puilor de găină de sex masculin, prin lege.

    Potrivit dw.com, uciderea în masă imediat după naştere a puilor masculi va fi strict interzisă în Germania de la începutul anului 2022, a anunţat, joi – 20 mai, Bundestag.

    Practica uciderii puilor de sex masculin este una îndelung criticată. Fermele din întreaga lume sacrifică milioane de puii masculi în mod tradiţional la scurt timp după eclozare, deoarece aceştia nu pot produce ouă şi nu sunt potriviţi pentru producţia de carne, ceea ce înseamnă că creşterea lor nu ar fi viabilă din punct de vedere economic.

    Ministrul german al agriculturii Julia Klöckner, care a fost printre iniţiatorii proiectul de lege, a declarat că nu consideră că uciderea puilor după eclozare ”este acceptabilă din punct de vedere etic”.

    De asemenea, Curtea administrativă federală din Germania a decis în 2019 că preocupările privind bunăstarea animalelor depăşesc interesele economice ale fermierilor și încă de atunci a declarat că practica va mai fi permisă o perioadă scurtă de timp, ca tranziție.

    Fermierilor germani li se va cere acum să folosească tehnologia pentru a împiedica puii să se nască în primul rând, identificând sexul animalului înainte ca acesta să iasă.

    Ultima fază a tranziției, care va intra în vigoare în 2024, vor fi permise numai metodele utilizate mult mai devreme în procesul de incubaţie, cu scopul de a se asigura că embrionii nu simt dureri.

    Bundestag-ul a declarat că doreşte să acorde industriei avicole timp să se adapteze la noua situaţie juridică.

    Aproximativ 45 de milioane de pui de sex masculin sunt ucişi în fiecare an într-o practică pe care susţinătorii bunăstării animalelor o numesc ”mărunţirea puilor”, potrivit mediafax.ro care citează dw.com.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!