• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: Fermierii care au asigurare la City Insurance trebuie să își facă polițe noi cu alt asigurator

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Beneficiarii de fonduri europene cu polițe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliță de asigurare conform legislației în vigoare. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR – aduce la cunoștința fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor din mediul rural că Autoritatea de Supraveghere Financiară din România a retras autorizația de funcționare a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., prin Decizia nr. 1148/ 17.09.2021

    ”Având în vedere această situație, reamintim obligativitatea beneficiarilor PNDR de a respecta prevederile articolului 23 din Ordonanța de Urgență nr. 49 din 23 octombrie 2015 . Articolul prevede că societatea de asigurări emitentă a poliței căreia îi este subordonată plata avansului – acolo unde este cazul, trebuie să fie autorizată, conform legislației în vigoare”, precizează AFIR într-un comunicat remis marți, 12 octombrie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Potrivit sursei citate, legislația în vigoare prevede că rămân valabile contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare-reasigurare City Insurance S.A. (City Insurance), producându-și efectele până la data la care intervine una dintre următoarele situații:

    • Expirarea poliței de asigurare la data menționată în contractul de asigurare;
    • Denunțarea contractului de asigurare de către asigurat (beneficiarul PNDR), printr-o notificare transmisă societății;
    • Depășirea perioadei de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului conform prevederilor legale (Legea 85/2015 privind procedurile de prevenire a insolvenței și a insolvenței, art. 262 alineat 3^2).

    Despre falimentul City Insurance Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: Prețurile la polițele de asigurare pentru tractoare și combine – aproape duble!

    AFIR mai precizează că până la expirarea poliței pe care o dețin, beneficiarii trebuie să prezinte Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) o poliță de asigurare a avansului eliberată de o societate de asigurări autorizată. ”În acest sens, beneficiarii care au contractele de asigurare încheiate cu City Insurance trebuie să ia o decizie cu privire la aceasta și să se asigure că nu vor rămâne fără un instrument de garantare valid, luând în calcul și termenul de 90 de zile de la declararea definitivă a falimentului, dată care va fi anunțată public în perioada următoare”, mai avertizează agenția.

    Conform AFIR, Autoritatea de Supraveghere Financiară face, de asemenea, precizarea că toți creditorii de asigurare beneficiază de protecția Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) în vederea recuperării primelor plătite în avans sau a despăgubirilor datorate, conform contractelor de asigurare încheiate.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!