• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă ANM: Temperaturi scăzute, ploi, ninsori și vânt până vineri dimineață

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Vremea se schimbă din nou iar ploile, vântul și temperaturile scăzute vor predomina în majoritatea regiunilor. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, 13 aprilie, o informare, care a intrat în vigoare la ora 16.00, de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori mai ales în zona montană, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece, valabilă în întreaga ţară până vineri, 16 aprilie, ora 10:00. 

    Conform meteorologilor, în intervalul prognozat, în toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ – local 15…25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30…40 l/mp. Din după-amiaza zilei de marți (13 aprilie) și până în seara zilei de miercuri (14 aprilie), vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoțite de descărcări electrice.

    În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri) pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, precipitații mixte se vor semnala și în zonele deluroase din restul teritoriului.

    La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent și în special la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est, cu până la 60…65 km/h în Oltenia, amplificând senzația de rece.

    Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri și joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!