• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Garda de Mediu – controale pe câmpurile fermierilor, inclusiv în weekend

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Controale ale inspectorilor Gărzii de Mediu, verificările fiind efectuate în câmpurile lucrate de către fermieri, inclusiv în zilele libere de weekend.

    Fermierii care ard vegetația uscată au intrat în vizorul inspectorilor Gărzii de Mediu, ca urmare a incendiilor de vegetație din ce în ce mai dese. Garda de Mediu Dâmbovița a anunțat că inspectorii vor patrula pe raza județului, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend.

    Potrivit instituției, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă este interzisă.

    Cei care încalcă legea pot fi sancționați cu amendă contravenţională al cărei cuantum este cuprins între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000 – 50.000 de lei pentru persoanele juridice.

    “Prin arderea miriștilor și a resturilor vegetale (cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, răpită, inclusiv iarbă rămasă după cosirea pajiștilor etc.) se distruge și materia organică din sol și este poluată atmosfera. Conform ”Ghidului pentru agricultorii care solicită plăți pe suprafață privind respectarea bunelor condiții de mediu” (GAEC), nu trebuie arse miriștile și/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor. Dacă fermierii nu respectă această condiție, li se vor aplica reduceri și excluderi la suma totală de plată, conform modului de aplicare a sancțiunilor pentru nerespectarea GAEC”, a menționat Garda de Mediu Dâmbovița, citată de gazetadambovitei.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!