• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Este lege! Funcționarii nu mai au dreptul să ceară copii după acte!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Vot în plenul Camerei Deputaţilor! Parlamentarii au decis miercuri, 13 octombrie, că instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte. Proiectul, care merge la promulgare la şeful statului și Monitorul Oficial, poate scurta timpul sau birocrația se care se lovesc  și fermierii pentru accesarea subvențiilor sau a altor proiecte din bani europeni și naționali. Astfel, instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora!

    Propunerea legislativă, care prevede completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, a fost iniţiată de deputatul PNL George Tuţă alături de alţi 101 parlamentari.

    Iniţiatorul spune că această lege vorbeşte scurt şi apăsat despre interzicerea copiilor inutile, care se adună la dosarul cu şină. ”În prezent, statul emite nişte documente pe care le cere din nou. De aceea era nevoie să facem o simplificare a birocraţiei, să mai facem un pas spre digitalizarea statului. Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Prin actuala lege instituţiile vor fi nevoite să recurgă la soluţii simple să transmită acte între ele, de exemplu prin email. Pe mai departe, vreau ca fiecare dintre noi să ajute la implementarea acestei legi, să îi încurajăm pe cei din administraţia publică să nu fie reticenţi la schimbare, ci să privească spre viitor”, a declarat deputatul PNL, potrivit www.adevarul.ro.

    Au votat ”pentru” 291 de deputaţi, iar ”împotrivă” unul singur.

    Ce prevede iniţiativa legislativă votată de Camera Deputaţilor

    Potrivit proiectului, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale.

    Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele, în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public.

    Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!