• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene agricultură 2021. Ce proiecte pot depune fermierii în această perioadă

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Proiecte cu fonduri europene în derulare în această perioadă! Ministrul Adrian Oros a spus că în acest moment fermierii români pot accesa patru programe, care au alocate sume de bani din ceea ce a mai rămas neaccesat din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

    ”Pe perioada de tranziție, din PNDR 2014-2020, avem în derulare patru programe: Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesare, marketing a produselor agricole, acea componentă de investiții au mai rămas 13 milioane în Investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană. Acestea sunt în tranziție, ce a rămas din 2014-2020. Până în 26 februarie 2021 se derulează sesiunea de depunere 8.1 pentru împăduriri și crearea de suprafețe împădurite, unde mai sunt 10 milioane (de euro -n.r.). Acestea sunt resturile din perioada 2014-2020, repet. În perioada 4 ianuarie – 4 mai 2021 este măsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri diaspora, am prelungit măsura. Și submăsura 19.3, pentru care se derulează sesiunea de depunere până în 30 aprilie 2021 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare a grupurilor de acțiune locală, componenta B – Implementarea activităților de cooperare, unde avem o alocare financiară de 10 milioane euro”, a declarat la Agro TV ministrul Agriculturii Adrian Oros.

    Șeful de la MADR a vorbit și despre Programul Național de Tranziție, care are alocată suma de 3,2 milioane de euro, dintre care un procent de 36% va merge către măsuri de climă și mediu.

    ”În paralel, lucrăm la acest Program Național de Tranziție, unde avem 3,2 miliarde euro, dar unde sunt următoarele constrângeri. În timpul dezbaterilor pe care le-am avut în aceste zile cu tot ce înseamnă mediul asociativ, lumea cunoaște că 36% din suma asta intră pe măsuri de climă și mediu, adică pe componenta Măsura 13 – Plăți pentru zonele cu constrângeri naturale, pe agricultură ecologică – Măsura 11 și pentru agro-mediu și climă – Măsura 10. Deci, aproape un miliard intră pe această componentă, restul, ne-am dus pe lucrurile care au reieșit și pe nevoile și pe prioritățile care au reieșit din analiza nevoilor pentru că noi am făcut o analiză a nevoilor și o analiză SWOT pentru noul Program Național Strategic 2021- 2027 ori dacă discutăm de perioada de tranziție 2021-2022 era normal să prioritizăm chiar dacă discutăm de bani noi în măsuri vechi acele măsuri pe care vrem să le păstrăm, care au reieșit din nevoi”, a spus ministrul Oros.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!