• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oros: Situația e grea, dar fermierii vor rezista, au mai luat un rând de bani pe secetă. Ședința în care s-a pus cruce despăgubirilor

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    Ședința Biroului Executiv PNL de ieri, 22 februarie 2021, a avut un punct important de discuție situația acordării despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020.

    Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a fost întrebat de colegi ce are de spus legat de protestul public Asociației Forța Fermierilor iar acesta a oferit un răspuns în stilul caracteristic. Oros a precizat, conform mai multor surse care au asistat la discuție, că situația este grea pentru fermieri, într-adevăr, dar că majoritatea celor care cer bani au luat despăgubiri la culturile de toamnă. În luna noiembrie a anului trecut, Adrian Oros nu avea nicio problemă cu această situație, puteți citi declarația AICI.

    Ministrul Agriculturii a anunțat că va continua să încerce să obțină aceste sume, dar sursele respective au precizat că șansele ca premierul Florin Cîțu să accepte asta sunt mici, din cauza stilului inflexibil de negociere și faptul că relația dintre cei doi nu este una specială. Oros și-a informat colegii de partid că va insista demersurile, chiar dacă șansele sunt spre zero. În acest moment, lupta pentru obținerea despăgubirilor se mută în Parlament, unde există un amendament la Legea Bugetului de Stat care ar include aceste sume. Asociația Forța Fermierilor susține acest amendament și a făcut un apel atât Puterii cât și Opoziției să îl voteze.


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!