• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Moțiune simplă împotriva ministrului Oros! ”E într-o lume paralelă față de ce se întâmplă în agricultură!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul agriculturii, sub amenințarea unei moțiuni simple! Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat că va depune săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

    ”Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor, federaţiilor şi sindicatelor din domeniul ago-alimentar.(…) Am văzut că, concomitent cu întâlnirea noastră, a ieşit şi domnul ministru Oros şi a produs anumite ştiri. Cu toţii am tras o concluzie – domnul ministru Oros este într-o lume paralelă faţă de ceea ce se întâmplă în acest moment în acest domeniu. În primul rând, nu s-au luat măsuri, nu au fost date nici până acum despăgubirile pentru secetă, nu au fost plătită acciza (la motorină) pe trimestrele 3 şi 4 de anul trecut, ceea ce reprezintă 60% din totalul de acciză şi, nu în ultimul rând, am văzut că ministrul Oros a venit cu o iniţiativă parlamentară, la Senat, să modifice Legea 17, cea privitoare la înstrăinarea terenurilor. De acea, împreună cu colegii mei, am decis, săptămâna viitoare, să depunem o moţiune simplă la adresa domnului ministru Oros la Camera Deputaţilor. Pericolul asupra securităţii alimentare a României în acest moment este unul real”, a spus Ciolacu, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.ro.

    El a adăugat că România nu mai produce pesticide, îngrăşăminte sau seminţe. ”Vedem că în continuare nu se ia nicio măsură în această zonă, nu încercăm să promovăm produsele româneşti şi autohtone, atât tradiţionale, cât şi cele produse cu materie primă chiar importată, nu vedem un program coerent în acest moment din partea Ministerului Agriculturii. Nu mai putem să ne permitem această incapacitate a Guvernului de a gestiona una dintre cele mai mari şi cele mai importante probleme ale fiecărui stat”, a afirmat liderul PSD.

    De precizat că și în condițiile în care moțiunea simplă trece de Parlament ministrul care este vizat nu este obligat să demisioneze acest demers putând fi cerut doar de premier sau ca un act de onoare din partea oficialului vizat.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie!

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia