• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Kim, cel mai scump câine ciobănesc din lume, s-a vândut cu 30.000 de euro

    agrointeligenta.ro

    Kim a devenit cel mai scump câine de stână din lume, după ce a fost vândută de dresorul său cu 27.000 de lire sterline, aproximativ 30.000 de euro, informează BBC.

    Dewi Jenkins, din Talybont, Țara Galilor, a antrenat-o pe Kim, un border collie acum în vârstă de 12 luni. Vânzarea s-a realizat la o licitație online, iar Kim a fost cumpărată de un fermier din Staffordshire.

    În ciuda vârstei fragede, isteţimea lui Kim o face să lucreze cu turma la fel de bine ca un câine antrenat de trei ani. ”Tot ce mi-am propus să o învăț, ea deja reușea să facă perfect din a doua încercare”, a declarat Dewi Jenkins.

    Un alt aspect care i-a crescut valoarea lui Kim este culoarea sa roșiatică, foarte la modă în acest moment în rândul crescătorilor de border collie.

    Recordul anterior era stabilit tot de un border collie din Țara Galilor: în iulie anul trecut, Henna fusese vândută cu 22.800 de euro.

    Prețul mediu pentru un câine de stână este de 2.800 de euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!