• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin: De la 1 ianuarie, fără Legea Pământului, străinii sunt liberi să cumpere teren în România

    agrointeligenta.ro

    Cetăţenii străini pot cumpăra deja teren în România începând cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsă de preşedintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempţiune la achiziţa terenurilor, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi Parlamentului reexaminarea Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

    „Lucrăm la lege şi sperăm să fie aprobată cât mai curând. Prevederile privind liberalizarea pieţei funciare din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014, dată de la care străinii sunt liberi să cumpere teren în România. În absenţa legii, românii nu au drept de preempţiune la cumpărare”, a spus Constantin.

    El spune că legea va fi modificată astfel încât să fie aprobată cât mai repede.

    „Am luat act de cererea de reexaminare a legii formulată de preşedinte. Dreptul de preempţiune al arendaşului, vecinilor şi statului – în fapt esenţa acestei legi – nu au fost contestate. Credem că trebuie făcut tot ce e posibil pentru a grăbi procesul de reexaminare astfel încât interesul agricultorilor şi al comunităţilor locale să fie cât mai bine protejat”, a mai spus ministrul.

    Sursa: Mediafax


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara