• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Data de referință pentru ANT bovine 2021. Anunțul ministrului Oros pentru crescătorii de animale!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT-uri) va continua în următorii doi ani  de cerere conform regulilor pe care fermierii le cunosc iar obținerea unei schimbări privind data de referință, prin mutarea acesteia din anul 2013 în 2018, nu se va aplica decât odată cu intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune (PAC), a anunțat ministrul agriculturii Adrian Oros într-o conferință care a avut loc miercuri, 20 ianuarie, la sediul ministerului de resort.

    ”Din bugetul național, pentru că întrebarea aceasta a fost pusă, și de presa de specialitate și de fermieri în aceste zile, vom continua plata Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT). Știți cu toții că am reușit să schimbăm acea dată de referință la bovine care deranja, dar am reușim să o mutăm din 2013 în 2018, nu așa cum am dorit ca data de referință să fie 1 ianuarie a fiecărui an. De aceea aici o să vedem care este soluția când vom acorda ANT-ul la bovine astfel încât marea majoritate a banilor să ajungă la cei care dețin animale reale”, a menționat ministrul.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris deja în premieră că noua dată de referință nu se va aplica din 2021. Despre acest subiect puteți citi aici: Subvenții APIA bovine 2021. Data de referință în vigoare pentru plata ANT

    Pentru Campania 2019, ANTZ a avut următoarele cuantumuri:

    -ANT 7 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector lapte: 17,7220 euro/tonă;
    -ANT 8 – Ajutor Naţional Tranzitoriu – Schema decuplată de producţie, specia bovine – sector carne: 69,1109 euro/cap.

    Programele finanțate din sume de la bugetul de stat în 2021

    În aceeași ordine de idei, Oros a mai completat că tot din bugetul de stat vor fi finanțate mai multe programe pentru crescătorii de animale, stupari și agricultorii care beneficiază de acciza la motorină.

    ”Vom continua programul pentru acciza la motorină, programul usturoiul, Bazna și Magalița, programul de minimis pentru sprijinul apicultorilor. Un nou program gândesc colegii acum legat de plante aromatice pentru că au observat colegii acum că și aici înregistrăm un deficit comercial foarte mare. Și mult disputatul program Tomata – care în mod eronat s-a spus că s-a renunțat, nu, se va extinde și se va îmbunătăți, pentru că programul Tomata a consumat în 4 ani 172 milioane euro, iar efectul lui nu a mai venit”,  a mai punctat Oros.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara