• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvențiile pe care fermierii le încasează de la APIA pentru acest an

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvențiile pe care Agenția de Păți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) le achită fermierilor români  în 2021. Plățile directe și schemele acordate pe cap de animal pentru bovine, ovine sau caprine vor rămâne neschimbate în 2021 și 2022, dă asigurări ministrul agriculturii, Adrian Oros. Acesta a declarat, miercuri, 6 ianuarie, că fermierii vot primii banii din subvenții anul acesta ”ca și până acum”.

    ”Vor fi doi ani de tranziție, va fi perioada 2021-2022 an de tranziție, asta înseamnă că putem folosi bani noi din noul program dar pe măsuri vechi. De abia acum a apărut regulamentul de tranziție. Iar tot ceea ce gândim să schimbăm în noul Program Național Strategic va începe din 2023. Sunt foarte multe nevoi”, a declarat Oros la Digi 24.

    Acesta a subliniat că schemele de plată vor rămâne cele cunoscute de fermieri din anii trecuți, exercițiul financiar 2014-2020. ”Toate subvențiile, plățile directe sau cele pentru tinerii fermieri vor fi plătite ca și până acum. La fel și Sprijinul Cuplat zootehnic sau Ajutorul Național Tranzitoriu pe care am reușit să îi prelungim până în 2027, suntem doar 5 țări care am reușit acest lucru. Și ca să înțeleagă cei care ne privesc: sunt bani de la bugetul național care vin în plus peste plata directă, peste sprijinul cuplat tocmai ca și fermierii români să beneficieze de subvenții totale relativ egale cu cele europene. Deci toate aceste subvenții se vor da, și anul acesta”, a mai spus ministrul.

    De precizat că actuala legislație prevede campania de depunere a cererii unice de plată să demareze la 1 martie și să se încheie la 15 mai, în cazuri excepționale, cu acordul Comisiei Europene, aceste termene putând suferi modificări. Subvențiile APIA achitate ca plăți directe se acord doar în baza cererii depuse la APIA și în condițiile de eligibilitate pentru fiecare beneficiar.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă  reamintește ce scheme puteți cere  la APIA, fie că depuneți pentru prima dată cererea unică de plată sau aveți experiența anilor trecuți:

    Scheme achitate din Bugetul Național (care se achită pentru anul de cerere 2021 din bugetul național pe 2022)

    Sprijinul cuplat vegetal

    Sprijinul cuplat zootehnic


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara