• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă ANM! Ninsori abundente, rafale de vânt și viscol în 13 județe până marți!

    agrointeligenta.ro

    Avertizare de la meteorologi emisă pentru 13 județe unde sunt anunțate ninsori consistente, rafale puternice de vânt și viscol. Până marți, pe 29 decembrie, specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie nu au vești tocmai bune, iar fenomenele de iarnă se extind la nivel național.

    Iată care sunt avertizările și alertele pentru următoarele zile:

    Avertizare meteorologică: 26 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00

    În intervalul menționat la munte vor predomina ninsorile, în special la altitudini de peste 1500 m și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Meridionali și de Curbură. Pe parcursul zilei de duminică (27 decembrie) și în noaptea de duminică spre luni (27/28 decembrie) vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h și va fi viscol.

    În jumătatea de sud a țării temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ, local se vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, exceptând seara de sâmbătă (26 decembrie) și noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când în sudul Banatului, al Transilvaniei și al Moldovei și pe alocuri în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, vor fi mai ales ninsori și lapoviță.

    Începând din cursul zilei de duminică (27 decembrie), vântul se va intensifica treptat și în restul teritoriului, iar local mai ales în Oltenia, Muntenia și Transilvania va atinge la rafală viteze în general de 50…55 km/h. În zona montană pe spaţii restrânse este posibil să se formeze polei sau ghețuș.

    Cod Galben: 27 decembrie, ora 06:00 – 28 decembrie, ora 10:00
    Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ și viscol
    Zone afectate: Carpații Meridionali și de Curbură – în special la peste 1700 m; Munții Banatului, zona joasă a jud. Caraș-Severin

    În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1700 m, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Vântul va sufla tare, cu rafale în general de 80…90 km/h, iar pe creste peste 100…120 km/h, viscolind puternic ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

    Intensificări ale vântului se vor semnala temporar și în Munții Banatului și înzona joasă a județului Caraș-Severin, unde vor fi viteze la rafală ce vor depăși 70…90 km/h, iar precipitațiile vor fi mixte.

    În zilele de luni (28 decembrie) și marți (29 decembrie) vântul va continua să fie tare la munte, mai ales în zona înaltă a Carpaților Meridionali, unde va spulbera zăpada.

    În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!