• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valentin Popa, fermier Călărași: ”Adrian Pintea are experiență. Avem nevoie de un om care știe să ne negocieze interesele în cadrul noului PAC”

    Daniel Befu – Agrointeligența

    Valentin Popa (44 ani) este un mic fermier din comuna Sohatu, județul Călărași. Acesta susține la rându-i nominalizarea lui Adrian Pintea pentru funcția de ministru al Agriculturii în guvernul reformator PNL-USR-PLUS-UDMR. Fermierul spune că experiența și priceperea actualului șef al APIA s-au văzut în modul în care a condus instituția în ultimii circa 5 ani de când a preluat șefia agenției.

    ”Din ce îmi aduc eu am aminte, de undeva de 5 ani de zile dl Pintea e directorul APIA București și noi, fermierii, cred că, am văzut cum a mers APIA, din prisma rezultatelor foarte bune. Este un om serios și cred că e omul potrivit la locul potrivit pentru ministerul Agriculturii. De ce spun și eu lucrul acesta? Pentru că noi nu avem nevoie de oameni care să capete experiență în Ministerul Agriculturii să ne trezim iarăși peste 2-3 ani de zile că nu avem rezultate. Vedeți, noi am trecut anul acesta printr-o perioadă foarte grea cu seceta și Ministerul Agriculturii nu s-a implicat atât de mult în rezolvarea problemelor. Pe lângă ajutorul de calamitate ministrul ne putea ajuta dacă stătea pentru noi de vorbă cu ministrul Finanțelor și cu domnul Isărescu, guvernatorul BNR,  ca să ne poată suspenda ratele până cel târziu în luna august 2021. De aceea avem nevoie de un om cu experiență, care să fi lucrat în sistem și să fi avut de-a face cu majoritatea fermierilor. Vă dați seama că dl Pintea ne cunoaște pe noi, fermierii. Avem nevoie de un om care știe să ne negocieze interesele în cadrul noului PAC. Are o experiență, are o vârstă și a dovedit că la APIA a fost omul potrivit la locul potrivit. Eu lucrez pământul din 2006 și la conducerea APIA s-au succedat câteva nume care n-au rezistat prea mult acolo. El a rezistat, datorită seriozității. Eu l-am văzut și pe dl Oros ce-a putut să facă. A avut o perioadă de un an de zile cât a condus ministerul Agriculturii și nu știu dacă a venit cu un program pentru fermieri, la general”, a declarat Valentin Popa pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Despre argumentele jurnalistului Vlad Macovei de ce Adrian Pintea este cea mai bună soluție pentru șefia Ministerului Agriculturii, puteți citi AICI.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!