• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PREMIERUL ORBAN: ”O mare parte dintre cei din pieţe numai producători agricoli nu sunt!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    După ce  a anunțat că vânzarea în piețele care funcționează în spații închise se suspendă de luni, 9 noiembrie, premierul Ludovic Orban a declarat astăzi, la Craiova că măsura s-a impus după ce s-a constatat că acesta este un spaţiu în care există o incidenţă mare de transmitere a virusului din cauza nerespectării regulilor. Potrivit premierului Orban, producătorii agricoli îşi vor putea desface în continuare produsele în pieţele deschise sau în pieţele volante, însă mulţi care vând marfă în pieţe „numai producători agricoli nu sunt”.

    ”Pe baza evaluărilor făcute din cercetări, a rezultat că în pieţele închise, spre deosebire de hipermarketuri unde regulile sunt respectate cu stricteţe, în aceste pieţe şi din cauza modului în care se manevrează marfa, a circulaţiei aerului, din cauza faptului că nu se respectă regula purtării măştii şi a regulilor de distanţare, se transmite (n.red.: virusul) mai uşor. Am păstrat pieţele deschise. Mai mult decât atât, primăriile pot să organizeze pieţe volante, pentru a permite desfacerea produselor agricole de către producătorii agricoli. Vreau să menţionez: de către producătorii agricoli, pentru că din păcate o mare parte din cei care desfac marfa în pieţe numai producători agricoli nu sunt. Îşi obţin certificatul de producător, deşi ei nu au muncit pământul în viaţa lor. Deci repet, există soluţia: pe lângă pieţele deschise, se pot face pieţe volante unde pot să vină numai producători agricoli. Este o restricţie pe o perioadă limitată de timp (n.red. închiderea pieţelor acoperite). A trebuit să luăm mai multe măsuri unde în urma analizelor s-a constatat că există o incidenţă mare de transmitere a virusului”, a afirmat Orban, potrivit Agerpres.

    Premierul României a mai afirmat că alte măsuri vizează restricţii de circulaţie pe timpul nopţii, obligativitatea purtării măştii peste tot, decalarea programului de lucru, utilizarea muncii la domiciliu unde este posibil, pentru diminuarea fluxurilor de pe mijloacele de transport, unde la orele de vârf există un risc mai mare de transmitere.

    ”Deşi România nu este printre ţările cu cea mai mare rată a infectării, fiind pe locul 17 dintre ţările UE, nu ne interesează doar să facem comparaţie. Am ajuns la un nivel îngrijorător care ne duce în situaţia de a dispune aceste măsuri pentru a proteja sănătatea oamenilor, de a reduce numărul de infectări, de a găsi soluţii fără a afecta activitatea economică”, a mai spus premierul Orban.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!