• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII 2020. Adrian Oros: La 1 decembrie demarează plata finală! Sumele transferate!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii vor primi subvențiile finale începând cu 1 decembrie, a anunțat ministrul agriculturii Adrian Oros. Acesta a spus că fermierii au primit și adeverințe-punte eliberate de APIA ceea ce a făcut ca producătorii agricoli să primească deja de la bănci banii pe care astăzi îi au în conturi!

    ”Prin aceste adeverințe fermierii au primit deja 85% din banii pe care, acum îi primesc ca și avansuri și o să-i primească începând de la 1 decembrie în totalitate, au avut posibilitatea să-i împrumute de la bănci pe aceste adeverințe pe care le-am eliberat începând din 16 mai”, a spus Oros în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o joi, la sediul instituției pe care o conduce de un an.

    Ministrul Agriculturuu a prezentat și un grafic cu sumele la zi achitate de APIA. Astfel în conturile fermierilor au ajuns 1.114.710.742,77 de euro, plăți ce au fost efectuate în intervalul 16 octombrie și 4 noiembrie la finalul zilei. De precizat că APIA anunțase deja ieri, 4 noiembrie, la prânz plățile la zi iar suma comunicată de agenție a fost de 1.087.092.209,73 euro.

    Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

    Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara