• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Confirmarea gestației prin analiza laptelui – noul serviciu al Asociației Bălțată Românească pentru fermieri

    agrointeligenta.ro

    Confirmarea gestației prin analiza laptelui reprezintă un serviciu nou pe care Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească – tip Simmental l-a lansat pentru fermierii români. Proiectul vine în ajutorul crescătorilor de bovine care pot afla, printr-o metodă ușoară, dacă vacile însamânțate și în lactatie sunt gestante sau nu.

    Cum se confirmă gestația vacilor prin analiza laptelui

    Procedura prin care crescătorii pot afla dacă vaca este gestanță vizează o analiză a laptelui muls de la acestea la o lună după ce s-a făcut însămânțarea artificială. Astfel, după 30 de zile de la însamanțarea artificială, se prelevă o probă de lapte de la vaca testată. Proba care ajunge în laboratorul Asociațiai Bălțată Românească este supusă analizei, iar în 24 de ore fermierul va cunoaște rezultatul.

    Oficialii Asociației anunță că serviciul de confirmare a gestației vine la pachet cu achiziția de material seminal din taurii de Bălțată Românească ai Asociației Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească – tip Simmental.

    Iată oferta specială pentru crscătorii de vaci din România:
    – pachetul de 20 de doze de msc are inclus 7 teste de confirmare a gestației;
    – pachet de 50 de doze de msc are inclus 15 teste de confirmare a gestației;
    – pachetul de 100 de doze de msc are inclus 40 de teste de confirmare a gestației.

    Primii 50 de fermieri înscriși în program indiferent de pachetul pe care-l achiziționează, vor primi încă 7, 15 sau 40 de teste de confirmare a gestației, CU TITLU BONUS. Comenzi și detalii suplimentare se pot primi , prin trimiterea unui email la adresa: secretar@baltataromaneasca.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!