• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Program de un miliard de lei pentru finanțarea fermierilor. Anunțul făcut de ministrul Oros!

    agrointeligenta.ro

    Program nou pentru creditarea fermierilor. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a arătat că guvernul are în vedere elaborarea și implementarea unui program care să sprijine fermierii atunci când aceștia au nevoie să facă investiții, dar nu dispun de sumele necesare pentru co-finanțarea proiectelor pe fonduri europene.

    Programul anunțat de Oros a fost menționat recent și de către ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Acum, Oros a dat mai multe detalii despre acest ”program legat de creditarea și garantarea în agricultură”.

    ”Este un program care este finanțatat cu un miliard de lei, Agro Invest se numește acest program, în așa fel încât agricultorii – și cei mai mici, și cei mai mari, atunci când vor să aplice la anumite măsuri și nu au suficienți bani proprii, să poată beneficia de această schemă de garantare până la 10 ani și o perioadă de grație pentru rambursare”, a precizat Adrian Oros.

    Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a susţinut astăzi, duminică – 25 octombrie, o conferință de presă în care a prezentat care vor fi prioritățile programului de guvernare PNL în Politica agricolă și de dezvoltare rurală.


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!