• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Monta la ovine. Sfaturile unui medic veterinar pentru oierii care vor să obțină miei sănătoși

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Campania de montă la ovine! Dr. Penţea Ioan Viorel, secretar al Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu, atrage atenția fermierilor că o etapă prioritară în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţiei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, pentru a se asigura inlocuirea animalelor valorificate, reformate sau moarte, cât şi creşterea numerică a efectivului.

    Acesta atrage atenția că activitatea de reproducţie la ovine trebuie să se desfăşoare în campanii organizate, sub supravegherea medicului veterinar.

    Crescătorii de ovine au în campania de montă următoarele obligaţii:

    1. Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare (implementarea procedurilor de identificare şi înregistrare a animalelor);

    2. Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 saptămîni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie;

    3. Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere;

    4. Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie;

    5. Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv in manipularea oilor;

    6. Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin :

    Dr. Penţea Ioan Viorel, secretar al Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu, spune că nu se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea paraziților interni după introducerea berbecilor în turmele cu ovine, stabilite pentru montă, deoarece se pot produce avorturi embrionare la femelele la care monta a fost fecundă.

    Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:

    În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant).

    Pentru monta naturală se repartizează 20-30 oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 oi pentru un berbec adult, iar folosirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie asigurîndu-se dupa 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

    Crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru consultanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!