• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă meteo emisă ASTĂZI: Ploi, vijelii și grindină în mai multe județe!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod portocaliu de furtuni valabil pe parcursul zilei de luni în 19 judeţe. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

    Cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 30…40 l/mp şi, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.

    Judeţele care vor intra sub Cod portocaliu sunt Iaşi, Neamţ, Harghita, Mureş, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Vâlcea, Gorj, şi parţial Suceava, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Hunedoara şi Alba.

    Cod Galben de vreme rea pentru 10 județe

    ANM a emis de asemenea o alertă Cod Galben valabilă în perioada 24 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00.  În intervalul menționat, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

    Fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului. Județele vizate sunt: Dolj, Olt, Cluj, Mehedinți, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Galați, Maramureș Botoșani și Sălaj.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!