• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă de ploi torențiale – emisă ASTĂZI: Județe unde cantitățile de apă vor depăși 70 litri/mp!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    O nouă alertă meteo emisă de meteorologi! Opt judeţe din zona Transilvaniei şi a Moldovei se vor afla până joi dimineaţa sub Cod portocaliu de averse torenţiale, iar în nordul, centrul şi estul ţării va fi în vigoare până joi seara o avertizare Cod galben, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Astfel, în intervalul 19 august, ora 21:00 – 20 august, ora 10:00, local în Transilvania şi la munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 – 70 litri/mp. În aceste zone meteorologii au emis Cod portocaliu de averse, iar judeţele atenţionate sunt: Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

    De asemenea, avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi în vigoare în perioada 19 august, ora 21:00 – 20 august, ora 21:00. În intervalul menţionat, în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la deal şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi izolat 40 – 50 litri/mp.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!