• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiectul înfiinţării fondurilor mutuale, amânat din nou de deputaţii din Comisia pentru Agricultură

    agrointeligenta.ro

    Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor a decis să amâne din nou dezbaterea Ordonanţa de Urgenţă privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu. S-a stabilit însă ca deputaţii să se întâlnească în cadrul unui grup de lucru pentru a discuta proiectul, urmând ca abia săptămâna viitoare, ei să dezbată ordonanţa şi în comisie.

    În cadrul INDAGRA 2013, preşedintele Comisiei, deputatul liberal Nini Săpunaru declarase că proiectul urma să fie dezbătut şi săptămâna aceasta să se dea şi raportul.

    Săpunaru s-a declarat optimist, apreciind că înfiinţarea fondurilor mutuale va fi adoptată până la finele lunii noiembrie, după ce proiectul va fi amendat în aşa fel încât obligativitatea aderării să fie eliminată din text.

    La propunerea secretarului de stat Achim Irimescu, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ar putea acorda de la buget un bonus pentru fiecare fermier care aderă. Din primele discuţii, valoarea bonusului a fost discutată la un nivel de 5 euro/hectar. 

    Ministrul Constantin a declarat săptămâna trecută că, din fondurile europene, 400 de milioane de euro sunt alocate pentru înfiinţarea şi funcţionarea fondurilor mutuale, restul sumelor fiind alocate de la stat şi din contribuţiile fermierilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!