• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proprietarii încep să renunțe la arendă. Samsarii îi amăgesc că vor lua milioane de la străini

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    Un trend periculos pentru agricultură a început să se facă simțit în județele cu agricultură intensivă, și, împlicit, cu ferme mari din România. Mai mulți proprietari de terenuri au început să ceară rezilierea contractelor de arendă , sperând ca, la anul, să vândă pământul străinilor interesați.

    Fermierii care lucrează terenurile din sudul țării și nu numai se plâng că mulți proprietari caută să rezilieze contractele de arendă sau nu le reînnoiesc. Chiar dacă, oficial, ei susțin că vor chiar ei să cultive acele ogoare, în fapt, tendința este de a le avea ”libere” anul viitor, când se așteaptă să aibă oferte din partea străinilor. Liberalizarea pieței terenurilor extravilane este văzută drept o mare oportunitate de cei care au pământ, dar până acum doar l-au arendat.

    ”Există mai multe persoane care circulă prin sate și popularizează idee că, de anul viitor, fiecare proprietar de terenuri va deveni milionar în euro la vânzarea lor. Chiar și cei care nu sunt samsari, dar au teren, se gândesc că e mai bine să aibă pământul liber de contract în cazul în care vor veni cumpărătorii din afară, iar prețurile vor exploda”, ne-a declarat, în exclusivitate, Florică Mara, un important agricultor din județul Teleorman, aflat pe poziția 32 în  Top 50 fermieri ai României, realizat în exclusivitate de Agrointel.

    Riscurile acestei tendințe sunt enorme pentru agricultura națională. Pe de o parte, terenurile nearendate nu vor fi cultivate sau, dacă vor fi cultivate, proprietarii vor suporta niște costuri enorme (una e să cumperi sămânță pentru 2.000 de hectare și alta e să iei doar pentru 2-3 hectare).

    Pe de altă parte, arendașii nu vor încasa nimic anul viitor, iar fermierii care lucrau ogoarele vor fi, de departe, cei mai afectați, neavând unde să mai cultive. Este foarte posibil ca astfel să se creeze un blocaj pe piața agricolă, iar sărăcirea din mediul rural se va adânci, iar cei care vor profita de lipsa banilor, vor fi, din nou, samsarii, care vor lua terenurile pe nimica toată.

    În plus, experții imobiliari consultați de agrointel.ro, spun că, în mod evident, samsarii încearcă să îi păcălească pe proprietari pentru că eventualii străini care ar fi interesați de pământurile românești nu vor cumpăra un hectar sau două, ci sute de hectare, chiar mii, direct de la fermierii deja existenți pe piață, luând la pachet terenurile acestora, cu tot cu contractele de arendă.

    Rezultatul, previzibil, va fi că micii proprietari vor rămâne anul viitor fără producția pe care o primesc drept arendă și, în final, strânși cu ușa de lipsa banilor, vor ajunge să își vândă terenurile cu un preț echivalent cu arenda pe 4-5 ani.

    ”Mă voi lupta până la ultima picătură de energie ca toate lucrurile acestea să nu se întâmple. Cum este posibil ca Bulgaria să impună 5 ani derogare de la liberalizarea pieței funciare agricole și noi ne repezim să dăm totul pe prețuri de nimic, iar oamenii de la țară să ajungă la sapă de lemn. Știu și eu de manevrele samsarilor și le spun clar fermierilor că trebuie să fim uniți și să nu permitem subminarea agriculturii românești. Chiar vrem ca toți oamenii de la țară să plece slugi prin țările occidentale?”, a punctat pentru agrointel.ro Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara