• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Măsurile antiincendiu ce devin obligatorii în toate stupinele începând de luna viitoare!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Apicultorii au de respectat noi norme privind amplasarea stupinelor. Din 21 august crescătorii de albine trebuie să își alinieze exploatațiile conform Ordinului 182 din 30 iunie 2020, prin care sunt aprobate ”Normele de prevenirea și stingerea incendiilor specifice activităților sectoarelor din domeniul agricol”.

    Potrivit documentului emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 22 iulie, apicultorii trebuie să respecte obligatoriu următoarele prevederi privind amplasarea stupinelor:

    -Stupinele se amplasează cât mai departe de drumuri circulate, de unitățile de producție cu profil chimic sau siderugic;
    -Zona stupinei se împrejmuiește și nu se va permite depozitarea produselor chimice iritante, alcool, combustibil, lubrifianți, lacuri, vopsele.

    Ce măsuri trebuie să mai ia apicultorii 

    Aceeași sursă mai prevede că, în timpul deschiderii stupului și intervenției cu afumătorul se va scoate scoate cu atenție rama din stup, iar afumarea și observarea albinelor se fac la o distanță de circa 4 m spre a evita căderea scânteilor în interiorul stupului. În plus se mai specifică faptul că transportul albinelor se va face cu vehicule în bună stare de funcționare, însoțitorul având afumătorul la îndemână, precum și echipamentul individual de protecție și unelte pentru eventualele reparații.

    Stupii vor fi prevăzuți cu dispozitive de închidere, lăsându-se numai orificii pentru aer, prevăzute cu site metalice.

    De precizat că măsurile antiincendiu incluse în anexa Ordinului 182 din 2020 vin ca reguli suplimentare pe lângă normele deja în vigoare prin legislația dedicată apiculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!