• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Usturoiul românesc câștigă prima luptă cu usturoiul din China! Cu cât au scăzut importurile!

    Roxana Dobre -

    Programul privind susținerea cultivatorilor de usturoi și-a atins în mare parte scopul, susțin date oficiale ale MADR. Importurile au scăzut anul trecut comparativ cu 2018 cu circa 30 la sută, se arată într-o analiză a Ministerului Agriculturii.

    Potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii în analiza SWOT, ce va sta la baza Programului Național Strategic (PNS), suprafața cultivată cu usturoi în perioada 2014-2015 s-a menținut relativ constantă (10.700 ha-10.800 ha), înregistrând o ușoară scădere la nivelul anilor 2016 și 2017 când s-au înregistrat 10.200 ha, respectiv 10.000 ha. În anul 2018 suprafața totală cultivată cu usturoi a înregistrat o ușoară creștere față de anul 2017 și a fost de 10.200 ha.

    ”Producția totală de usturoi a crescut ușor în perioada 2014-2015 (62.8oo tone-64.100 tone)înregistrând o scădere la nivelul anilor 2016 și 2017 când s-au înregistrat 54.400 tone respectiv 55.700 tone. La nivelul anului 2018 producția totală a înregistrat o creștere față de anul 2017 și a fost de circa 58.000 tone. Producția medie la usturoi în perioada 2014-2018 a fost de 5,68 tone/ha. Randamentul la ha, fără a se lua în calcul grădinile familiale, este de circa 62 % față de randamentul din UE”, se mai arată în analiza făcută publică de MADR.

    Conform sursei citate, cultura usturoiului se pretează foarte bine pentru producătorii agricoli care dețin suprafețe mici, pentru fermele de familie și pentru membrii formelor asociative, respectiv cooperative agricole, grupuri și organizații de producători. Deficitul de producție la cultura de usturoi cultivat în câmp este cauza costurilor mari de producție, a deficitului de sămânță din soiuri competitive, lipsa gamei de mașini și a utilajelor necesare aplicării tehnologiei.

    În anii 2019 și 2020 producătorii agricoli au beneficiat de ajutor de minimis pentru producția de usturoi

    Ministerul Agriculturii subliniază că ajutorul de minimis acordat cultivatorilor a avut un impact pozitiv în sensul că suprafața cultivată cu usturoi în cadrul programului a crescut în anul 2020 ajungând la 1.153 ha, față de anul 2019 când au fost cultivate numai 379,04 ha.

    ”De asemenea, în anul 2019 au fost înregistrați 374 de beneficiari ai programului, în timp ce pentru anul 2020 sunt înscriși în program 1.098 solicitanți. Se constată că sprijinul financiar a avut un impact pozitiv și în ceea ce privește importul de usturoi, care a scăzut în anul 2019 cu circa 30% față de anul 2018”, se mai arată în analiza MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2025 – plăți pe hectar. BISS – 89,34 euro/ha, CRISS – 46,87 euro/ha – lista completă DNA: Un primar și-a dat propriei asociații pășune cu preț redus și o prelungire de contract cu încă 10 ani Subvențiile APIA 2025 – scădere pe linie! Sumele sunt mai mici în acest la fiecare hectar

    Ultimele știri

    Dr. ing. Gheorghe Vaida: Noua Politică Agricolă Comună și vulnerabilitățile zootehniei românești Îngrijirea mușcatelor toamna. Pregătirea plantelor de mușcată pentru iernare Fermier dezamăgit de ”regina covoarelor vegetale”: ”La pomul lăudat nu te duci cu sacul”