• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un deputat acuză: Camerele agricole nu sunt ale fermierilor. Aceştia au fost ignoraţi la elaborarea legii

    agrointeligenta.ro

    Fost primar al unei localităţi din Botoşani, deputatul Dumitru Gireadă face parte dintre membrii Comisiei de Agricultură şi are un dialog permenent cu fermierii din ţară. După mai multe discuţii cu agricultorii, liberalul a decis să exprime nemulţumirile acestora în Parlamentul României. Una dintre acestea vizează noua formă a legii pentru înfiinţarea camerelor agricole care, prin modificările aduse, a ajuns să servească intereselor politice şi nu a fermierilor!”

    ”Proiectul iniţiat de Ministerul Agriculturii schimbă radical vechea lege şi îi nemulţumeşte în mod clar pe fermierii mai mici sau mai mari, care acuză politizarea camerelor agricole, precum şi faptul că nu au fost consultaţi de minister la elaborarea proiectului, deşi au cerut imperativ acest lucru”, declară Gireadă.

    El susţine că ”reprezentanţii a 11 asociaţii profesionale reprezentative ale producătorilor agricoli au cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, dar şi Primului Ministru al României, Victor Ponta, să fie consultaţi cu privire la modificările aduse legii camerelor agricole”. ”Acest lucru a fost însă ignorat de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi de însuşi premierul României. Ce ne spun acum fermierii noştri? Ne spun că dacă modificările au ieşit aşa cum a vrut ministerul, practic, camerele nu sunt ale lor”, a spus deputatul PNL în Parlamentul României.

    Deputatul se arată neîncrezător în spusele Ministerului Agricutlruii şi Dezvoltării Rurale potrivit cărora “camerele agricole vor funcţiona, aşa cum au cerut fermierii şi în interesul fermierilor şi că vor fi conduse de fermieri”?.

    ”Legea Camerelor Agricole a fost amânată anul trecut tocmai pentru că exista sentimentul politizării acestor structuri. După care, s-a intrat într-o dispută pe care o cunoaştem cu toţii dacă aceste structuri sunt mai eficiente să rămână în structura consiliilor judeţene sau trebuie să fie ONG-uri ale fermierilor. Din punctul de vedere al ministerului s-a susţinut însă că ele trebuie să fie ONG-uri. Şi aşa a şi rămas. Dar, acelaşi ministru al agriculturii a recunoscut că nu îi va putea ajuta pe fermieri cu partea de buget şi de fapt aici este şi marea problemă. Pentru ca nu există practic niciun buget pentru organizare. Atâta timp cât sunt ONG-uri ale fermierilor, crede ministrul agriculturii, ar trebui să existe o mobilizare doar din partea fermierilor pentru organizarea acestor structuri”, subliniază Gireadă.

    Deputatul PNL explică, în declaraţia sa politică, că ”noile Camere Agricole sunt definite ca organizaţii neguvernamentale, fără nicio legătură cu bugetul public. Ori, la nivelul judeţelor, nu sunt fermieri care să îşi anunţe disponibilitatea de a finanţa toate aceste cheltuieli. Pur şi simplu, fermierii nu sunt dispuşi să plătească. Pentru că nu îşi permit nicidecum încă o povara financiară. Iată care le sunt, în schimb, nemulţumirile şi multele semne de întrebare: “Care este de fapt rostul camerelor agricole? Să fie mai mulţi şefi, să mai dăm o taxă? Ce reprezentant de asociaţie a fost ascultat de fapt la minister? Nu cumva o să fie încă o suprastructură? Eu dau o mie de lei, dar ce primesc? Ce garanţie ne oferă camera agricolă când totul e sub călcâiul Ministerului Agriculturii? Agricultorii ştiu ce să producă, nu trebuie să le spună camera agricolă”. Şi foarte multi dintre fermieri au în continuare suspiciuni cu privire la o eventuală imixtiune a factorului politic”, atrage atenţia Gireadă.

    În final, parlamentarul de Botoşani mai declară că ”pe fondul acestei realităti din mediul rural românesc, discutăm iată despre camerele agricole private care să ia locul camerelor agricole aflate în subordinea consiliilor judeţene şi care urmează sa fie desfiinţate.Vorbim aşadar de desfiinţarea unor structuri perfect funcţionale în favoarea unor structuri mai degrabă …virtuale, viitoare ONG-uri la fel de sărace ca şi fermierii noştri”.


    Te-ar mai putea interesa

    Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!