• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dreptate în Instanță! Ocol silvic OBLIGAT să plătească despăgubiri după ce mistreții au distrus culturile unui fermier!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii încep să își câștige dreptatea în instanță dacă autoritățile nu ridică un deget pentru a le acorda despăgubirile în urma pagubelor provocate de mistreți. O firmă agircolă din județul Alba, a cărei recoltă de porumb a fost distrusă parțial de mistreți, a dat în judecată Ocolul Silvic Valea Pianului și a cerut daune, motivând că reprezentanții instituției nu au reușit să împiedice animalele să facă pagube. Dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Alba Iulia, iar o primă decizie a dat câștig de cauză fermierului. Totuși, soluția nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară în termen de 30 de zile.

    Fermierul care se ocupă de cultivarea cerealelor și are două terenuri, pe raza comunei Pianu acuză că în vara anului 2019, pârâtul (n.r. Ocolul Silvic Valea Pianului) și Primăria comunei Pianu au fost sesizați acesta în legătură cu distrugerile aduse suprafețelor cultivate de către porcii mistreți. Fermierul nu a reușit să împiedice producerea daunelor, deși a luat măsuri de îndepărtare a animalelor din speciile de faună de interes cinegetic și a amplasat vetre de foc, mijloace acustice, fire de nailon etc.

    ”Deși reprezentanții firmei au încercat să limiteze daunele, ocolul silvic din zonă este gestionarul fondului cinegetic, și nu și-a îndeplinit obligația de a recolta integral exemplarele de porci mistreți în numărul aprobat pentru sezonul de vânătoare, anterior producerii pagubei”, se mai arată în cererea de chemare în judecată, potrivit www.alba24.ro.

    Comisia pentru evaluarea pagubelor a fost chemată să evalueze pagubele

    A fost încheiat și un proces de constatare, de către Agenția de Protecția Mediului Alba, – Garda Forestieră Cluj, unde se ”consemnează că în primăvara anului 2019 cultura de porumb a reclamantei din locul numit „La Comisație”, în suprafață de 8 ha a fost distrusă în proporție de 31% de porcii mistreți, în acea proporție fiind distrusă în aceeași perioadă cultura de porumb a reclamantei situată în locul numit „Pârâul Corbului”.

    Mai mult, comisia a mai stabilit, că Ocolul silvic nu și-a îndeplinit obligația de a recolta integral exemplarele de porc mistreț în numărul aprobat pentru sezonul de vânătoare 2018 – 2019 și a cuantificat paguba produsă de aceștia în culturile de porumb ale reclamantei la suma de 16.452,5184 lei.

    ”Deși prejudiciul a fost cuantificat la suma de 16.452,51 lei și a fost acceptat de pârâtă prin semnarea procesului verbal de constatare la fața locului și a procesului verbal de constatare și evaluare a pagubelor, aceasta nu a înțeles să despăgubească reclamanta”, au mai concluzionat magistrații.

    Drept urmare, instanța din Alba Iulia a admis cererea și a obligat Ocolul Silvic Valea Pianului la plata către reclamantă a sumei de 16.452,51 lei cu titlu de daune materiale și la plata dobânzii legale penalizatoare la suma menționată începând de la data 1.08.2019 și până la data plății efective.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM