• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Oros, atac direct: Ați pus un milițian șef la AFIR, care a adus la rândul lui încă vreo 60 de milițieni!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adrian Oros a mers astăzi, luni – 18 mai, în plenul Senatului, să dea explicații cu privire la acuzele care i se aduc de către cei 72 de senatori, membri ai grupului PSD, care au depus la Senat moțiunea simplă intitulată ”Lenea, minciuna și incompetența ministrului Oros” și care îi solicită demisia din funcția de ministru al Agriculturii.

    Unul dintre subiectele atinse de ministrul Adrian Oros, în cadrul dezbaterii moțiunii, a fost cel legat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pe care senatorii din grupul PSD au numit-o agenție etalon în textul moțiunii depuse la Senat. Astfel, Adrian Oros l-a atacat dur pe șeful AFIR, numindu-l milițian șef, și a acuzat întreaga conducere a agenției că a reușit deturnarea PNDR.

    Conducerea AFIR, agenția etalon a României, responsabilă cu aducerea în țară a peste opt miliarde de euro. Vorbiți de absorbția fondurilor europene din agricultură? Ați pus un milițian șef la AFIR, care a adus la rândul lui încă vreo 60 de milițieni și ați reușit într-un timp record, de trei ani, să denaturați întreg Programul Național de Dezvoltare Rurală, adică ați dat bani mulți la clientela de casă, ați alocat 1,6 miliarde euro pentru 1500 de ferme, fără să vă pese de 850 de mii de ferme de familie din sistemul APIA și celelalte 3 milioane de ferme familiale din exteriorul sistemului”, a declarat ministrul Adrian Oros, astăzi, în plenul Senatului, la dezbaterea moțiunii depuse împotriva sa de către senatorii PSD.

    Încă de la instarea sa în funcția de ministru al Agriculturii, Adrian Oros s-a declarat nemulțumit de activitatea Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și l-a delegat temporar, anul trecut, pe șeful instituției, Adrian Chesnoiu, la Buzău, pentru a prelua atribuţiile de director al Băncii de Gene, după demiterea cercetătorului Costel Vînătoru.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!