• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ”Măsuratul oilor”, anulat din cauza pandemiei. Notificările trimise de autoritățile locale nu sunt clare!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Pe timp de pandemie au loc schimbări radicale, chiar și în oierit. Urcatul oilor la munte se va face, anul acesta, cu măsuri de maximă siguranță și cu respectarea Ordonanțelor Militare.

    Prefectura Bistrița-Năsăud a transmis o circulară tuturor primarilor din județ, prin care i-a însărcinat să anunțe crescătorii de animale, dar și asociațiile de crescători, că măsura oilor, obicei vechi de sute de ani, se anulează anul acesta, iar transhumanța se face respectând ordonanțele militare, potrivit observatorbn.ro.

    Problema pleacă de la faptul că în ordonanțele militare nu există nicio referire la oierit, iar exprimarea pare destul de neclară, astfel că primarii sunt puși în încurcătură și nu știu ce să spună oierilor, care la rândul lor nu știu ce să facă, să se pregătească sau nu pentru transhumanță? Pe de altă parte, prefectura spune că pregătirile pentru urcarea oilor la munte nu trebuie să se mai desfășoare, ceea ce este absurd, pentru că oierii sunt nevoiți să facă o serie de pregătiri specifice pentru acest eveniment.

    Vechiul obicei pastoral, ”măsura oilor“ este o sărbătoare câmpenească ce datează din cele mai vechi timpuri și precedă urcarea oilor la munte, avea un rol ritualic, dar și un sens practic. Oierii măsoară laptele pe care îl dă fiecare oaie pentru a ști câtă brânză trebuie să primească, la final, fiecare proprietar de animale.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM