• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ÎNTÂI AVERTISMENT, APOI AMENDĂ! Premierul Orban le-a cerut polițiștilor să amendeze românii numai pentru motive solide!

    agrointeligenta.ro

    Avertisment și abia apoi amendă, iar sancțiunea trebuie aplicată numai acolo unde există ”motive extrem de solide”, a declarat premierul Ludovic Orban, marți – 21 aprilie, după ce în spațiul public au apărut mai multe cazuri în care cetățenii reclamă amendarea abuzivă, pentru motive puerile.

    Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi seara, că a cerut poliţiştilor să nu dea amenzi „din prima”, ci să existe întâi un avertisment. Acesta a precizat că niciodată nu a existat o dispoziţie care să prevadă să se dea „amenzi la kilogram”.

    Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seara, că poliţiştii nu au un „plan de amenzi” şi că a solicitat ca sancţiunile să fie date doar în caz de încălcare foarte clară şi foarte severă a reglementărilor.

    „Cuvântul de ordine care a fost dat către poliţişti a fost măsură, politeţe, o abordare cât se poate de serioasă a necesităţii implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziţie care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a fi plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie. Dacă mai există abuzuri pe plan local am solicitat conducerii instituţiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situaţii. Atunci când se dă amendă sau se deschide dosar penal să se facă cu motive extrem de solide şi extrem de serioase şi am accentuat foarte mult necesitatea funcţiei de prevenţie şi am solicitat să nu se dea amendă din prima, ci întâi să existe un avertisment, şi doar în caz de încălcare foarte clară, foarte severă, cu bună ştiinţă a reglementărilor să se de amenzi, mai ales cele care depăşesc amenda minim”, a declarat Ludovic Orban, la TVR, potrivit zf.ro.

    Acesta a spus că, pe de altă parte, oamenii trebuie să înţeleagă că poliţia, jandarmeria şi forţele MApN iau toate măsurile pentru a se asigura respectarea regulilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM