• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vești bune de la fermieri! Grâul dă semne că își revine după ploile din ultimele zile!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Se pare că după ploile care au căzut zilele trecute, în mai multe zone din țară, efectele încep să se vadă, în câmp. Dacă până mai ieri fermierii credeau că grâul era deja distrus, din cauza fluctuațiilor de temperatură din ultima perioadă, cât și din cauza lipsei de precipitații, iată că pe câmp cultura de grâu dă semne că revine la viață.

    Ion Olteanu, administratorul grupului de ferme Agromad Crops, vine cu vești bune, acum, cu doar două zile înainte de Paște. Acesta spune că grâul din câmp își revine, lucru care în urmă cu o săptămână părea greu de crezut.

    Grâul, care părea distrus de înghețul târziu, au fost minus 7, dar resimțite minus 10, după 25 de grade cu o zi în urmă, și-a revenit…și în câmp și în ghivecele de observații. Să aveți apă, dragi fermieri și recolte bune! Să avem cu toții Sărbatori binecuvântate!”, a scris fermierul Ion Olteanu pe pagina sa de Facebook. 

    Foto: Ion Olteanu Constantin

    Mai sunt și alți fermieri care anunță că grâul și-a revenit. Fermierul brăilean Anton Cornel spune că cu ajutorul irigațiilor, și de data aceasta, a reușit să-și salveze cultura.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!