• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Topul celor mai profitabile fructe de pădure s-a schimbat: zmeura nu mai deține poziția supremă

    agrointeligenta.ro

    Şi culturile profitabile ţin cont de evoluţiile produse la nivelul cererii de preferinţele în schimbare ale consumatorilor. Mai ales în domeniul fructelor de pădure (the berries, cum le spun anglo-americanii), schimbările sînt rapide.

    Afinele au săgetat inima amatorilor de fructe de pădure şi au cele mai bune vânzări de-a lungul anului. Iar asta a început să se resimtă şi la nivelul sectorului de producţie a fructelor de pădure (berries) unde zmeura şi chiar murele au din ce în ce mai puţină căutare

    Urcarea afinelor pe prima poziţie în topul preferinţelor consumatorilor de fructe de pădure, din ce în ce mai mulţi, se datorează avidei reclame făcute acestora de nutriţionişti, ale căror recomandări, desigur, s-au sprijinit pe concluziile unor studii clinice şi nu numai, în ce priveşte contribuţia acestora la reducerea riscurilor privind apariţia unor boli precum cancerul, accidentele vasculare etc.

    Se poate spune că afinele s-au impus pe piaţa ca cea mai încântătoare formă de anti-oxidanţi, preferata ambelor sexe şi tuturor vârstelor.afine

    Afinele deja scot din afacere alte fructe de pădure – fie luându-le din aria de cultivare, fie devenind obiectul unor programe de cultivare pe toată durata anului.

    În Scoţia, o zonă, care datorită reliefului său deluros, condiţiile pentru cultivarea fructelor de pădure sînt foarte bune zmeura nu mai aduce câştigurile de altă dată – pe piaţa locală au apărut mulţi competitori atât locali cât şi străini care au făcut ca preţurile să scadă, aceasta concomitent cu scădere consumului. În schimb perspective bune au afinele şi cireşele – ale căror preţuri şi vânzări sînt în creştere.

    Cei din Scoţia se gândesc să schimbe alocarea suprafeţelor între cele două tipuri de fructe de pădure

    „Cred că a venit vremea să punem afine în loc de zmeură” spune, astfel, Nikki Jennings, un cultivator scoţian de fructe de pădure şi pomi fructiferi. „Există o cerere în creştere pentru afine, oamenii le apreciază pentru că sînt catalogate super-fructe iar zmeura este mai greu de cultivat, cu costuri mai mari iar preţurile sînt acum proaste” explică el.

    În 2010, încă, zmeura era pe locul doi în preferinţele consumatorilor, după căpşuni, iar afinele pe locul trei. Acum, zmeura a căzut pe locul trei, iar afinele au urcat pe doi, în vreme ce căpşunile s-au păstrat locul unu.

    Această evoluţie l-a făcut pe fermierul nostru să scadă suprafeţele acordate zmeurei la 5% de la 20% şi să cultive pe cele 15%, eliberate, afine – suprafaţa alocată căpşunilor rămânând aceeaşi, 80%, din ferma sa.

    Sudamericanii produc foarte mult pentru Europa – ei mizând pe fructele de pădure pentru a scoate sărăcia din casele producătorilor de origine amerindiană, prin caracterul de culturi profitabile pe care acestea îl au.

    Sudamericanii sînt interesaţi să profite de apetitul tot mai mare al europenilor pentru afine, livrând tot timpul anului.

    Chile sprijină astfel construirea de sere dedicate cultivării de afine pentru producătorii care au deja intrare pe piaţa europeană.

    În următoarele şase luni, afinele se vor vinde cum nu se poate mai bine. Cererea este în creştere iar producţia încă nu ţine pasul cu ea, în plus, America de Sud a avut o recoltă proastă.


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!