• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alianța pentru Agricultură și Cooperare cere urgent un cadru legal pentru constatarea pagubelor suferite de fermieri

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Confederațiile și asociațiile din agricultură și industria alimentară, reunite în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, au trimis ieri, miercuri – 1 aprilie, o scrisoare către autoritățile centrale prin care solicită să elaboreze urgent cadrul legal pentru constatarea și evaluarea pagubelor suferite de culturile agricole, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Așa cum arată și datele recente ale INMH, o mare parte a județelor din sudul și estul României sunt afectate de secetă puternică și extremă, care a început în toamna anului 2019 și continuă până în prezent. Recent, în a doua jumătate a lunii martie, starea precară a culturilor de toamnă a fost înrăutățită de fenomenul de îngheț, care, în unele zone, a degradat total suprafețe extinse cu rapiță sau păioase.

    În absența unui cadru legislativ adecvat, Alianța solicită imperativ elaborarea procedurii de desfășurare a activităților de constatare și evaluare a pagubelor suferite de culturile agricole afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile amintite, în condițiile în care deja lanțul de aprovizionare și desfacere a produselor agro-alimentare este greu pus la încercare de criza provocata de pandemia de Covid-19.

    “Este necesar ca acest act normativ să uniformizeze practica la nivel local, deoarece în acest moment cererile fermierilor / înștiințările de calamități sunt blocate întrucât autoritățile locale, în lipsa bazei legale clarificatoare, nu dau curs solicitărilor primite de la fermierii afectați deja, (…) Vă rugăm să dispuneți emiterea cu celeritate a Ordinului de Ministru/OUG/HG, în acest mod acoperindu-se vidul legislativ referitor la constatarea și despăgubirea pagubelor aduse culturilor agricole de fenomenele meteorologice nefavorabile (secetă, îngheț, etc)”, se arată în documentul trimis de Alianță către Guvernul României.

    În apelul Alianței se mai solicită, pe fondul restricțiilor de trafic si măsurilor de distanțare socială, ca măsură urgentă și relativ ușor de pus în practică până la elaborarea actului normativ, organizarea unei comisii de constatare județene care să înceapă imediat, la nivel centralizat, evaluarea situației suprafețelor afectate de secetă până la nivel de bloc fizic, pentru o cartografiere precisă a extinderii feneomenului.

    Procesele verbale de constatare și evaluare a pagubelor sunt necesare pentru a fi prezentate autorităților fiscale de control prin care se justifică efectuarea de cheltuieli cu înființarea și întreținerea culturilor agricole, care fie nu vor avea recoltă, necesitând a fi întoarse, fie vor fi reportate în cheltuielile noilor culturi care se pot înființa.

    De asemenea, intervenția la nivel legislativ este imperios necesară, având în vedere că, la acest moment, fermierii sunt expuși riscului de neîndeplinire a obligațiilor din contractele futures, inclusiv riscului de acaparare a suprafețelor de teren de către furnizorii de inputuri.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a publicat anterior materiale jurnalistice în care au fost prezentate problemele agricultorilor legate de culturile distruse de schimbările bruște de temperatură sau secetă prelungită.  CITIȚI ȘI: Fermierii români afectați de secetă au nevoie de o decizie politică pentru a nu ajunge la faliment!

    Prin mediatizarea cazurilor, publicația noastră a reușit să deschidă calea dialogului dintre agricultori și autorități, motiv pentru care am primit mulțumiri de la fermieri. Un exemplu este cazul lui Ștefan Gheorghiță din județul Brăila. În urma demersurilor noastre, Instituția Prefectului județului Brăila a dispus formarea unei comisii de specialitate pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse la nivelului județului Brăila.

    Detalii găsiți în următorul articol: Fermier afectat de secetă: ”Împreună cu Agrointeligența, am reușit să facem autoritățile județene să se implice!”

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Federația Națională PRO AGRO, Asociația Producătorilor de Porumb din România și Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”