• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii bihoreni preferă să cumpere animale doar primăvara: Târgurile de toamnă sunt pentru testarea pieței

    agrointeligenta.ro

    Vorba veche românească: „Toamna se numără bobocii” nu este valabilă întotdeauna şi în toate cazurile. Cel puţin în domeniul crescătorilor de păsări şi animale mici nu se adevereşte. Aceştia se plâng că târgurile de toamnă sunt mult mai slabe decât cele de primăvară.

    „Cine este prost să-şi ia animale şi păsări pentru iarnă, când mâncarea este mai scumpă. Mai ales acum pe criza aceasta”, spune unul dintre crescătorii prezenţi la târgul organizat duminică, 15 septembrie 2013, în județul Bihor.

    „Am fost la ultimele trei târguri de acest fel organizate la Oradea, dar am vândut foarte slab. Chiar şi cel de la Monor, din Ungaria, considerat unul dintre cele mai mari târguri de acest gen din Europa Centrală a fost mai slab”, ne-a declarat Silaghi Sandor din Sântion, unul dintre cei mai cunoscuţi crescători de păsări şi animale mici din partea de vest a ţării. Sisi, cum îi spun prietenii, a adus şi de această dată la târg o adevărată grădină zoologică: găini, raţe, purcei, gâşte, bibilici, etc.

    Timp capricios

    La târgul de duminică au fost prezenţi câteva zeci de crescători. Probabil numărul lor nu a fost aşa de mare şi din cauza timpului nefavorabil, înainte cu o zi plouând, iar duminică dimineaţa câţiva nori au trecut pe cerul Oradiei, speriindu-i pe mulţi dintre cei care ar fi dorit să participe.

    Cu toate acestea, cei care au vizitat târgul au avut ce vedea, iar timpul s-a încălzi spre orele amiezii, spre bucuria târgoveţilor şi vizitatorilor.

    Sursa: bihon.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara